New column

Agenda Deco Days 2021

Timp de 5 ediții, Deco Days a reprezentat evenimentul etalon al brandului nostru, Mendola Fabrics. Textile, business, artă, design interior și originalitate, câteva cuvinte cheie care au definit până acum edițiile anterioare. Prin Mendola Fabrics, ne adresăm pasionaților de textile pentru casă și iubitorilor de design interior, asigurând astfel o coeziune între piața de business și cea a publicului final

Conceptul evenimentului de accelerator de design interior se traduce printr-un amplu șir de activități și sesiuni interactive, astfel că cei care au participat la eveniment, au avut acces la informații din sfera designului de interior din toate părțile. În modalitatea de desfășurare a evenimentului, ne-am dorit să redăm într-o anumită măsură atmosfera de târg expozițional, sfera principală de inspirație fiind zona de Deco Team din cadrul Heimtextil (cel mai important târg de textile pentru casă de la nivel internațional).

 

 

Prima zi a fost dedicată în exclusivitate designerilor de interior, expozanților și partenerilor de business Mendola Fabrics.

 

Startul primei zile a fost dat de către campania de lansare a Colecției Toamnă/Iarnă Mendola Fabrics. Colecția de Toamnă cuprinde peste 80 de noi modele de perdele și draperii: catifea, jacquard, blackout, țesături delicate, plăcute la atingere sau țesături realizate din materiale reciclate.

 

În cea de-a doua jumătate a zilei, designerii și partenerii de business au avut parte de un tur al evenimentului și a conceptelor de amenajare, prezentat de Bob Rădulescu

 

Alături de Ileana Răducanu, designerii de interior au avut oportunitatea de a se implica direct în panelul de Perspective în design interior, iar ulterior cei cinci designeri au dezbătut tematicile abordate, paletele cromatice și sursa de inspirație folosită. 

 

Workshop-ul demonstrativ de rejanse, realizat în colaborare cu Bandex, a oferit o perspectivă practică în ceea ce înseamnă modalitatea de încrețire a perdelelor și draperiilor și modul în care influențează designul unei amenajări. 

 

Prima zi s-a încheiat pe ritmuri de jazz live, într-un cadru dedicat networkingului. 

Ziua 2, a fost dedicată designerilor și publicului iubitor de design interior. 

 

Alături de Adela Pârvu, ne-am implicat într-un seminar despre Rolul designului și al designerilor în amenajările de interior.

 

Dedicată creativității și explorării posibilităților de amenajare, a avut loc o sesiune de workshop cu moodboarduri. Adrian Balcău a condus întreaga activitate a sesiunii, workshop-ul fiind desfășurat sub forma unui mini curs de design interior.

 

Agenda zilei a continuat cu o serie de prezentări: alături de Moth, am descoperit împreună povestea meselor unicat, cu Norda Shop am povestit despre pasiunea pentru designul scandinav, iar Narativo a adus un plus de culoare prin Deco Stories.

Ziua 3 a fost și ea dedicată publicului și designerilor de interior. 

 

A treia zi a început cu o sesiune despre Rolul decorațiunilor în designul de interior, susținut de către Nobila Casa. Alături de Alina CeușanMădălina Merca și Teo’s Kitchen, ne-am implicat în panelul de discuție cu tematica Cum să decorezi casa și masa.

 

În cea de-a doua parte a zilei, XTDeco ne-a surprins cu locurile neașteptate în care poate fi folosit tapetul, Feydom ne-a prezentat o nouă generație de canapele modulare, adaptate la schimbările din viața noastră de zi cu zi, iar alături de Clujul Sustenabil, Atelier Roca și Asociația Art Mirror am conturat o discuție despre sustenabilitate și reciclare, intitulată Design for Change

 

Pe parcursul întregii zile, participanții au putut explora expoziția de amenajări, să se implice în discuții cu designerii de interior sau cu influencerii prezenți.

Mulțumim tuturor celor care ne-au fost alături și celor care au contribuit la realizarea acestei ediții Deco Days. Mulțumim designerilor, partenerilor, colaboratorilor și participanților noștri pentru implicare, deschidere, creativitate și inspirație.

BRANDURI IMPLICATE ÎN REALIZAREA DECO DAYS 2021:

Mai multe informații despre Deco Days găsești pe pagina dedicată evenimentului: https://mendolafabrics.ro/deco-days 

 

Urmărește paginile Deco Days pe rețelele de socializare, aici și aici.

Harta eveniment Desktop
Coș de cumpărături