PERDELE ȘI DRAPERII
ȚESĂTURILE CARE FAC DIN CASĂ, ACASĂ
Suntem distribuitorul numărul 1 pe piața de perdele și draperii din România. Dincolo de această poziție, ne definim prin felul în care textura, lumina și culoarea prind viață în fiecare spațiu.
Mendola Fabrics înseamnă o colecție atent aleasă de peste 600 de modele, unde fiecare material spune o poveste: voaluri care filtrează lumina în nuanțe calde și blânde, draperii cu texturi dense care adaugă profunzime și intimitate, țesături care se simt plăcut la atingere și dau ritm încăperii.
Inspirate din trendurile internaționale și organizate în colecții coerente, aceste materiale nu doar îmbracă ferestrele, ci schimbă atmosfera — transformând spațiul într-un loc care se simte cu adevărat al tău.
Sustenabilitatea în lumea Mendola Fabrics
Ne pasă de planeta pe care trăim și depunem eforturi constante pentru a ne alinia la cele mai bune practici actuale în materie de sustenabilitate.
În colecțiile noastre am integrat produse realizate din fibre reciclate și din fibre naturale, cu impact redus asupra mediului. De exemplu, perdelele Voile și Avenue sunt realizate din fibre 100% reciclate, iar alte produse includ în compoziție poliester reciclat. Un element important al colecției este perdeaua Refresh, care, prin proprietățile sale tehnice de purificare a aerului, contribuie la îmbunătățirea calității vieții.
Reducem deșeurile textile și pe cele provenite din ambalaje prin optimizarea proceselor și identificarea unor noi modalități de reutilizare. Confecționăm mostrare sau accesorii din capete de balot, iar cutiile aflate în stare bună sunt adesea refolosite pentru transport.
Căutăm permanent soluții de ambalare mai prietenoase cu mediul.
Promovăm sustenabilitatea și în cadrul evenimentelor pe care le organizăm. Apreciem inovația în acest domeniu și ne străduim să rămânem conectați la cele mai noi direcții și soluții sustenabile.














