25 ani de Business în familie | Mendola Investment Group

Luna Mai a marcat o serie de evenimente cu o însemnătate specială pentru Mendola Fabrics și Deco Center. Mendola Inestment Group, grupul de firme din care face parte și brandul nostru, a împlinit 25 de ani de activitate, iar noi ne-am îmbrăcat în haine de sărbătoare și i-am chemat pe toți cei dragi să ne fie alături.

Începând cu familia, valoarea în jurul căreia a fost construit grupul de firme și continuând cu apropiații și partenerii care ne-au sprijinit în dezvoltarea Mendola Investment Group de-a lungul celor 25 de ani de activitate, sfârșitul lunii mai a marcat o serie de evenimente aniversare de care ne-am bucurat alături de aceștia.

Pentru început, am sărbătorit familia și tot ce înseamnă aceasta pentru Mendola Investment Group. Comunitatea, unitatea și continuitatea, toate acestea au fost reflectate odată cu organizarea unei „Zi în Familie”. Așadar în Parcul logistic din Vlaha, am participat, alături de celelalte firme din grup, la un festival al bucuriei, unde angajații au sărbătorit alături de familie, copii și apropiați o zi altfel, la serviciu. De la jocuri pentru copii, desene pe asfalt, până la campionate de baschet, tenis de masă și concert live, fiecare participant, indiferent de vârstă și-a găsit locul.

Într-un cadru mai formal, însă împărtășind aceleași valori, Mendola Investment Group a sărbătorit și alături de partenerii și colaboratorii care au contribuit la progresul grupului. Ca semn de mulțumire pentru sprijinul acordar pe parcursul celor 25 de ani de activitate, evenimentul a constat într-o Cină de Gală la Grand Hotel Italia și a fost o ocazie minunată să povestim mai multe despre cum ne-am schimbat și cum ne-am dezvoltat într-un sfert de secol.

Mendola Investment Group a pornit ca o afacere de familie (comercializarea hainelor second hand), lansată în anul 1991, iar astăzi s-a dezvoltat într-un grup de firme, o afacere completă în domeniul decoraţiunilor şi textilelor destinate interiorului, care oferă soluţii în domeniul logistic, precum și în domenii conexe.

Pentru a susține atmosfera de sărbătoare, atât fondatorii, cât și partenerii Mendola Investment Group au ținut discursuri, au exprimat în cuvinte ce înseamnă pentru ei experiența alături de grupul de firme și, cu toții, ne-am bucurat împreună de momente artistice care au întreținut atmosfera de gală.

Astfel, împlinirea celor 25 de ani ca grup de firme este prilejul perfect să ne exprimăm public atât recunoștința cât și speranța că tot ce s-a construit până astăzi este doar începutul a ceva măreț. La mulți ani Mendola Investement Group! 

Ne bucurăm că suntem parte din familia ta: