Color Living – Terapia reconfortantă a culorilor

Ne încântă privirile cu nuanțele lor intense, binedispun și înveselesc atmosfera. Trăim într-o lume plină de culoare, iar universul cromatic oferă posibilități infinite de combinare ale acestora. Semnificația culorilor și efectul pe care îl au ele au fost studiate încă din cele mai vechi timpuri, iar rezultatele obținute sunt folisite zilnic în cele mai diverse domenii, de la artă până la psihologie.

Proprietățile minunate ale culorilor și influența pozitivă pe care o au acestea asupra stării de spirit a privitorilor nu au putut trece neobservate nici de către designerii de interioare. Astfel, una dintre cele mari 5 direcții ale trendurilor anului 2018 în materie de textile pentru interior vizează capacitatea culorilor de a controla și induce o atmosferă echilibrată din punct de vedere emoțional.

Trendul Color Living reunește două culori îndrăznețe, care aduse împreună pot transforma orice încăpere într-una memorabilă și care, de asemenea, contribuie la echilibrul energetic al spațiului . Paleta cromatică pendulează între nuanțe energizante de albastru și tonuri reconfortante de roșu, cele două fiind o alegere inspirată atât combinate cât și separat.

Tonurile de albastru - măresc și energizează spațiul

Se spune despre culoarea abastră că purifică atât mental, cât și fizic. Astfel, cei ce se înconjoară de nuanțele blânde ale acesteia, vor avea puterea să elimine dezordinea cotidiană și să descopere lucrurile cu adevărat importante, toate acestea conducând la o energizare generală a vieții. Terapia tonurilor de albastru este cunoscută pentru efectul benefic pe care îl are asupra activității cognitive, aceasta stimulând starea de meditație și creând o atmosferă propice creativității.  Beneficiile sunt multiple și asupra sănătății, studiile arată că albastrul ajută la scăderea tensiunii și a frecvenței cardiace, toate acestea alături de look-ul curat, simplu și de efect pe care îl crează într-o încăpere.

În designul interior, albastrul, în toate nuanțele lui, crează senzația de spațiu larg, fiind recomandată drept culoare de accesorizare în spațiile strâmte. În schimb, dacă se optează pentru albastru ca și culoare principală, aceasta poate fi combinată cu nuanțe calde, precum tonuri de galben sau portocaliu.

Decorul textil albastru va fi întotdeauna în tendințe, datorită simplității de a-l integra în orice spațiu. Acesta se potrivește cu ușurință în orice schemă de design interior, fie că vorbim de un look minial, de un stil sofisticat sau chiar de o încăpere cu un aer de mare, plajă și vacanță, draperiile și perdelele albastre în diferite patternuri și nuanțe sunt accesoriul perfect.

Tonurile de roșu - impresionează și relaxează

Culoarea roșie se remarcă datorită pasiunii și intensității pe care le aduce într-o încăpere, însă puțini sunt cei care vorbesc despre capacitatea nuanțelor care se compun dintr-aceasta de a relaxa. Tonurile liniștitoare de roz dizolvă tensiunea unui spațiu și induc o stare de pace, contribuind, de asemenea, la crearea unei relații de armonie între locuitorii căminului. Nuanțele de violet intensifcă spiritualitatea și încurajează compasiunea, iar vișiniul ajută la relaxare prin eliberarea blocajelor emoționale.

Atât în viața de zi cu zi, cât și în designul interior, roșul este un clasic. În general, aceasta nuanță este folosită pentru a accentua cu un ultim detaliu de finețe punctele forte ale spațiului, cu ajutorul tratamentului ferestrelor, al pernelor decorative sau al oricăror obiecte de inspirație pentru designeri. Adesea este recomandat ca folosirea tonurilor de roșu într-o încăpere să fie conform principiului less is more.

Albastru și roșu în Colecțiile Mendola Fabrics

Create cu stil și bun gust, draperiile, perdelele și decorurile Mendola Fabrics reunesc modele fermecătoare, stiluri unice și nuanțe diverse. Colecția Axioma, portdrapel al textilelor Mendola Fabrics înglobează trendul Color Living prin cele mai spectaculoase designuri, la care se adaugă culori intense, care nu pot trece neobservate.

Colecția Axioma, pornește în noul sezon având în frunte două modele de draperii înfrățite, realizate asemenea tehnicii acuarelei: Zelda și Nadine. În timp ce Zelda creează un tablou floral multicolor, dominat de nuanțe energizante de albastru. Nadine aduce în prim plan modele abstracte în nuanțe contrastante de roșu. Ambele modele, amintesc de tehnica de pictură în acuarelă, grație contururilor parcă diluate imprimate pe un fundal alb, menit să confere luminozitate întregului pattern.

Un alt model star al sezonului este Castellano decor. Castellano este o draperie de o finețe aparte, constituită în întregime din catifea. Moale și plăcută la atingere, catifeaua este un material dinamic care reflectă într-un mod plăcut lumina, creând un veritabil joc de lumini și umbre. Modelul a intrat în familia Mendola cu 3 variante de nuanțe (turcoaz, albastru și bej), cea mai reprezentativă pentru trendul Color Living, fiind nuanța de albastru.

La capitoluil perdele, perdeaua Capri se distinge prin ingeniozitatea designului. Florile voluminoase, distribuite egal pe toată suprafața materialului impresionează încă de la primul contact cu țesătura, iar nuanțele calme de albastru ale petalelor energizează întreg spațiul.

Nadine

Zelda

Castellano

Capri

Astfel, trendul Color Living reunește cele mai spectaculoase designuri, dintr-o gamă largă de modele și le colorează în tonuri de albastru și roșu pentru a transforma orice spațiu într-unul primior, relexant și reconfortant. Încearcă și tu modelele acestui trend și tratează-ți ferestrele cu frumos și originialitate.

Surse Foto:

Decoist

Homedit